

La Blaj se dispută, de miercuri, turneul final al campionatului național de minivolei masculin. Iată ce s-a întâmplat până acum la această competiție.
În urma rezultatelor înregistrate de-a lungul competiției, s-au stabilit și semifinalele: CTF Mihai I – CSS Blaj și Nicu Gane Fălticeni – CSS Buzău.
În meciurile pentru locurile 5-8 vor avea loc întâlnirile: Ocna Mures – Titanii Scoala 39 Bucuresti și LAPI Dej – Dinicu Golescu Campulung Muscel.
Înainte de a vedea rezultatele complete înregistrate în grupe, nu pot decât să sper că rezultatele vor fi stabilite pe teren, fără implicarea unor forțe externe și știți foarte bine la ce mă refer.
Pentru că nu am cum să ajut în astfel de situații care știu că au apărut și că e posibil să mai apară și pentru că știu și că există subiectivitate când privești meciurile din tribune și susții o echipă, m-am gândit la o soluție care cred că ar putea ajuta: știu că mulți părinți filmează meciurile. Așa că dacă aveți faze de joc în care simțiți că echipa voastră este dezavantajată, vă rog să mi le transmiteți, pentru a le posta pe pagina de Facebook a Doarvolei. Așa poate vedea toată lumea dacă au existat sau nu momente discutabile și cum au fost ele depășite și, până la urmă, se va afla cine are dreptate.
În plus, cred că analiza unor faze controversate ar fi foarte utilă și pentru arbitri și pentru susținătorii echipelor. Căci așa cum există erori de arbitraj, de foarte multe ori se protestează la decizii corecte…
Important e ca rezultele să fie stabilite doar pe teren. La toate categoriile de vârstă.
Minivolei (m): Rezultatele turneului final
Semifinale 1-4
CSS Blaj – CTF Mihai I
Nicu Gane Fălticeni – CSS Buzău
Semifinale 5-8
CS Ocna Mures – Titanii Scoala 39 Bucuresti
LAPI Dej – Dinicu Golescu Campulung Muscel
Seria I
Miercuri
CTF Mihai I – CS Ocna Mureș 3-1
CSS Buzău – CSS Lapi Dej 3-2
Joi
CSS Lapi Dej – CS Ocna Mures 3-0
CTF Mihai I București – CSS Buzău 3-1
Vineri
CTF Mihai I București – LAPI Dej 3-1
CSS Buzău – CS Ocna Mures 3-1
Clasament:
- CTF Mihai I 9 p
- CSS Buzău 5 p
- LAPI Dej 4 p
- CS Ocna Mureș 0 p
Seria a II-a
Miercuri
Academia de Volei Titanii Sc 39 București – Dinicu Golescu Câmpulung Muscel 3-0
CSS Blaj – CSS Nicu Gane Fălticeni 1-3
Joi
CSS Blaj – ACS Academia de Volei Titanii 39 București 3-1
CSS Nicu Gane Fălticeni – CSS Dinicu Golescu Câmpulung Muscel 3-1
Vineri
CSS Nicu Gane Fălticeni – ACS Titanii CS 39 București 3-1
CSS Blaj – CSS Dinicu Golescu Câmpulung Muscel 3-1