Category: Senioare

Naționala feminină a României din Liga Europeană 0

FIVB a anunțat participantele la Campionatul Mondial feminin din 2027. România e prima sub linia calificatelor

Distribuie, dacă îți place

FIVB a anunțat oficial cele 32 de echipe care vor participa la Campionatul Mondial feminin din 2027, competiție care va fi găzduită, în premieră, de Statele Unite și Canada. Din păcate, așa cum arăta...

Polonia a reușit să învingă Turcia la aceste Europene 0

EuroVolley intră în faza eliminatorie. Programul optimilor și performanța uriașă reușită de Isabelle Haak

Distribuie, dacă îți place

Campionatul European feminin intră duminică, 30 august, în faza meciurilor eliminatorii. După încheierea celor patru grupe, 16 echipe au rămas în cursa pentru titlul continental, iar primele două optimi de finală sunt programate chiar...

Naționala feminină a României dispută vineri ultimul meci la EuroVolley 2026 0

Naționala feminină a ratat calificarea în optimile Campionatului European cu o etapă înaintea terminării grupelor

Distribuie, dacă îți place

Cel mai negru scenariu a devenit realitate: naționala feminină a României părăsește Campionatul European după faza grupelor. Eliminarea a fost parafată azi, prin eșecul cu 3-2 suferit în fața Portugalia. Pentru tricolore, meciul din...

Naționala feminină de volei a României e gata de bătăliile finale din grupa EuroVolley 1

România – Portugalia, o finală pentru optimi! Tricolorele sunt obligate să câștige azi la EuroVolley pentru a rămâne în cursa de calificare

Distribuie, dacă îți place

Naționala feminină a României joacă joi unul dintre acele meciuri în care calculele sunt cât se poate de simple: trebuie să câștige. Tricolorele întâlnesc Portugalia, de la ora 17.30, în direct pe AntenaPLAY, la...

0

Învinsă în decisiv de Azerbaidjan, naționala României are azi un nou meci la EuroVolley, cu Belgia. Va fi LIVE pe AntenaPLAY

Distribuie, dacă îți place

Naționala feminină a României a luptat de multe ori de la egal la egal cu gazda grupei Campionatului Eurpean, Azerbaidjan, dar a trebuit să se recunoască învinsă. Azi, marți, 25 august, tricolorele vor juca...

Naționala feminină a României la EuroVolley 2026 0

Naționala feminină joacă azi cu Azerbaidjan la EuroVolley 2026. Meciul va fi live pe AntenaPLAY

Distribuie, dacă îți place

România revine azi pe teren la Campionatul European feminin. De la ora 17.30, tricolorele vor întâlni Azerbaidjan, chiar echipa gazdă a grupei C, într-un meci care se anunță foarte important în lupta pentru calificarea...

Naționala feminină a României și bucuria victoriei 0

România la EuroVolley feminin: 63 de ani de la bronzul istoric și o poveste ajunsă la ediția cu numărul 28

Distribuie, dacă îți place

Pentru voleiul feminin românesc, Campionatul European este o competiție cu o istorie care se întinde pe multe generații. EuroVolley 2026 reprezintă a 28-a participare a României la turneul final continental, iar tricolorele ajung la...