România a cucerit pentru a doua oară trofeul Silver League la volei masculin, după o finală fantastică! În 2023, tricolorii vor juca din nou în prima divizie a voleiului continental, Golden League. Felicitări tuturor!
Naționala României a arătat ca o adevărată echipă duminică seară și cred că acest lucru este cel mai important lucru cu care trebuie să rămânem după finala Silver League câștigată în fața Finlandei cu 3-2 (17-25, 25-21, 20-25, 25-23, 15-13). Pentru că o echipă adevărată este cea în care jucătorii știu să treacă împreună peste momentele grele, așa cum au fost unele din această seară, dar știu și că sportul de echipă înseamnă sacrificiu, înseamnă să fii uneori rezervă, dar înseamnă și să intri pe teren un punct, două, trei și să dai în perioada în care ești în joc 150% dacă se poate spune așa. Ei bine, așa au fost românii aseară, au fost un tot unitar, au fost o echipă în adevăratul sens al cuvântului.
Nu cred că cineva ar fi putut spune: jucătorul ăsta e titular, jucătorul celălalt e rezervă, pentru că toată lumea a jucat de parcă echipa noastră a avut 14 titulari! Au existat și greșeli, e adevărat, au existat și momente de cădere, dar nu există meciuri între două echipe de valori apropiate fără aceste fluctuații. Numai că adevărații campioni ies din orice situație. Iar românii au știu cum să se ridice și, repet, să se sacrifice, să nu își piardă capul în momentele decisive și să revină de la 1-2 la seturi și 18-20 pentru a se impune cu 25-23 și a egala situația la seturi. În decisiv, tricolorii au fost mai proaspeți și mai lucizi, așa că s-au impus cu 15-13, declanșând hora bucuriei pe parchetul sălii din Budapesta și, sunt convins, urlete de bucurie în rândul fanilor de acasă.
Este a doua victorie în Silver League din trei ediții disputate
Cu această victorie băieții nu doar că și-au îndeplinit obiectivul, dar de anul viitor vor juca în prima divizie a voleiului continental, Golden League. Este pentru a doua oară în cele trei ediții ale Silver League în care românii se impun. Prima dată au făcut-o în 2019, după o finală cu Grecia, așa că se poate spune că sunt adevărați specialiști ai competiției. Acum, ca sa fiu sincer, nu mi-aș dori să-i mai văd în această postură prea curând, pentru că vreau să joace mulți ani de-acum încolo în Golden League, acolo unde sunt convins că le este locul.
Mai jos vedeți jucătorii care au participat la acest meci istoric și punctele reușite de ei în meci. Din statistică veți observa un alt argument al ideii de echipă: patru jucători și-au trecut în cont reușite de două cifre, ceea ce înseamnă că ridicătorul nostru, Cristi Bartha, a fost într-o zi de grație, marcată printr-o foarte bună distribuție a paselor. De altfel, el a și fost desemnat MVP-ul turneului Final Four al Silver League 2022.
Pe lângă cei 14 jucători prezenți la Budapesta, merite în obținerea acestei victorii au și cei patru voleibaliști care au mai fost în lot de-a lungul campaniei din acest an: Ciprian Matei, Filip Constanti, Daniel Chițigoi și Andrei Druță. De asemenea, reușita antrenorilor Sergiu Stancu și Răzvan Tănăsescu ar fi fost imposibiă fără ajutorul celorlalți oameni din staff: Eugen Pascale (fizioterapeut), Filip Marković (statistician), Carlo Sati (preparator fizic) și Laurențiu Lică (team manager). Felicitări tuturor, fiecare ați contribuit la o seară de vis pentru voleiul românesc!
Au jucat pentru România: Marian Bala (14), Adrian Aciobăniței (14), Rareș Bălean (13), Robert Călin (10), Alexandru Rață (9), Robert Vologa (7), Bela Bartha (6), Mircea Peța (3), Cristian Bartha (1), Andrei Butnaru (-), Marius Iftime (-), Claudiu Dumitru (-), Sergio Diaconescu (libero), Vlad Kantor (libero). Antrenor: Sergiu Stancu.
Medaliile de bronz ale actualei ediții au fost obținute de Macedonia de Nord, care a învins Ungaria, gazda Final Four, cu scorul de 3-2 (25-22, 18-25, 25-15, 19-25, 15-7).
Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal