Divizia A1 (f): Avem meciuri foarte intersante în etapa a șaptea. Partida de duminică va fi la TVR 3

CSM Târgoviște a pierdut acasă cu Dinamo (FOTO: Facebook/ CSM Târgoviște)

Campionatul feminin al Diviziei A1 a ajuns la etapa a șaptea, iar în program avem câteva meciuri foarte interesante. 




Runda va începe la ora 16.00, cu partida dintre CSM Lugoj și Știința Bacău. O formație care, de când a căpătat și denumirea CSM, parcă a uitat să câștige. E de așteptat ca nici azi să nu se întâmple, lugojencele fiind una dintre echipele foarte puternice ale campionatului.

De la ora 17.00, Dinamo va putea începe primul meci din ultimele patru runde în care pornește ca favorită. Evident, acest statut nu a împiedicat-o să facă meciuri fantastice în ultimele etape și să învingă în deplasare cu 3-2 și pe CSM Târgoviște și pe CSO Voluntari. Iar în când nu a învins a fost foarte aproape să o facă, pierzând cu 3-2, acasă, cu Rapidul. Deci vorbim despre una dintre cele mai ambițioase și mai în formă echipe din campionat, care azi pornește cu prima șansă în fața uneia formații care luptă în acest campionat pentru calificarea în play-off.

De la ora 18.30, la Pitești, FC Argeș va avea un meci foarte greu împotriva uneia dintre echipele care și-au anunțat clar intenția de a lupta pentru podium și în acest sezon, CSO Voluntari. Oaspetele pornesc ca favorite în această partidă în care vor să se ”răzbune” și pentru eșecul de duminică, de acasă, cu Dinamo.

De la ora 20.00 va începe meciul care va aduce prima victorie din campionat pentru SCMU Craiova sau pentru ”U” Cluj. Favorită este formația olteană, nu doar pentru că joacă acasă, dar și pentru că în acest start de sezon a fost echipa mai solidă, cu prestații bune, dar când în primele cinci etape joci cu Târgoviște, Alba Blaj, Rapid și CSM Lugoj și pierzi cu 3-2 la București, cu CSM, parcă poți da puțin vina și pe ghinion.

Runda se va încheia duminică, printr-un meci televizat pe TVR 3: CSM Târgoviște – Rapid. O partidă foarte echilibrată, în care gazdele vor încerca să întrerupă seria de victorii a rapidistelor, care și-au depus foarte clar candidatura pentru titlu în acest an.




Divizia A1 (m): Programul etapei a șaptea a campionatului 2022/ 2023

Sâmbătă, 26 noiembrie

16.00 CSM Lugoj – CSM Știința Bacău – în direct AICI

17.00 Dinamo – CSM București – în direct AICI

18.30 FC Argeș – CSO Voluntari – în direct AICI

20.00 SCMU Craiova – ”U” NTT Data Cluj – în direct AICI

Duminică, 27 noiembrie

15.00 CSM Târgoviște – Rapid – în direct la TVR 3




Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns